Ganduri de suflet

Corpul are nevoie de odihnă. Mintea are nevoie de liniște. Inima are nevoie de bucurie. Lucrurile par să fie din ce în ce mai aglomerate în zilele noastre.Mai rapide, chiar.Se simte de parcă nu există nicio scăpare. Că suntem întotdeauna prinși cu ceva, sau „porniți”, chiar și când suntem în vacanță.Lumea se așteaptă la un răspuns instantaneu sau, cel puțin, poate apărea așa când lucrăm pentru noi înșine.Dar este lumea ocupată, sau mințile noastre sunt? Ei bine, cel mai esențial este că, corpul nostru are nevoie de odihnă, mintea de liniște și inima noastră are nevoie de bucurie. Este crucial să ne reamintim că trebuie să ne odihnim. Nu este o îngăduință; este esențial pentru bunăstarea noastră. Cu siguranță, nu ar trebui să ne simțim rău în a ne opri. Pentru că un lucru pe care îl aud foarte mult de la profesioniștii din industriile creative este îngrijorarea că, dacă se opresc, ar putea să lipsească sau să se simtă vinovați că nu fac nimic

Nu este om pe lume Nu este dor sau clipă nedorită Nu este rană care n-a durut Nici inimă să nu cadă-n ispită Nici lacrimi -ochii, să nu fii văzut Nu este vis în care dragostea nu moare Sau gând fierbinte de a -nainta Erou ce are lumea la picioare Iubire care nu se va uita Nu este om pe lume care nu greșește Indiferent că viața la împins Nu este mamă care nu te mai dorește Ci doar un chip pierdut și nepermis Nu este trup umplut cu nestemate Pe care-l profanezi întâmplător Ci este faima care-n miez de noapte Te face să-i rămâi vieții dator Nu este mamă pustnică-n ogradă Sau în cerdacul ei clădit cu greu Să uite că de câțiva ani e pradă Acestui timp lăsat de Dumnezeu Că uneori cărările trecute Te-au îndreptat spre locul nepermis Iar ție om, cu gânduri abătute Credeai că totul este doar un vis

Conștiința îmi vibrează la cotele cele mai înalte în preajma frumosului. Mintea mi se desfundă, iar sufletul îmi urcă la cer. Și, stă suspendat acolo, printre sunete de harpă, printre nori și sfinți. Mi se deshumează corpul până în cea mai mică moleculă și îmi rămâne radiografia închipuită a sinelui, agățat de un fir auriu, invizibil pentru ochiul uman, toate astea în fața frumuseții. Câtă siguranță! Câtă încredere! Câtă liniște pot simți în frumos! Îmi place frumusețea în toate formele ei pământene. Îmi place corpul uman, filiform, străveziu, sănătos, îmi plac ochii mari prin care se văd mărgelele sufletului, îmi plac mâinile lungi și subțiri, îmi place grația feminină și robustețea masculină. Îmi place natura, pădurile cu aerul lor proaspăt și cu fiorul necunoașterii care provine din desimea și întunecimea copacilor în miez de noapte. Îmi plac norii pufoși, colorați. Îmi place prospețimea florilor și mirosul lor îmbietor în miez de primăvară. Mă visez adesea plimbându-mă în

Îmi plac oamenii cărora le plac oamenii. Îmi plac oamenii care știu să asculte calm și nu se grăbesc cu replica. Îmi plac oamenii care acordă atenție. Îmi plac oamenii care au în ei recunoștință pentru altcineva sau altceva. Îmi plac oamenii care se bucură la lucrurile simple. Îmi plac oamenii cu inimi mari. Îmi plac oamenii care iartă ușor. Îmi plac oamenii care gandesc logic, bine și frumos. Îmi plac oamenii care culeg povești. Îmi plac oamenii care iluminează drumul pentru alți oameni. Îmi plac oamenii care mă fac să cred că totul mai are sens. Îmi plac oamenii care citesc. Îmi plac oamenii care se decorează interior. Îmi plac oamenii înclinați spre cultură. Îmi plac oamenii care, chiar în trupuri îndoite de timp, au suflete drepte, curate. Îmi plac oamenii curajoși. Îmi plac oamenii care mai știu să plângă, uneori, indiferent de sex, ierarhie, avere, background. Îmi plac oamenii care au grijă de ei. Îmi plac oamenii care nu se vaită întruna. Îmi plac oamenii c

Uneori, sfârșitul iubirii nu vine printr-o decizie activă, ca un gând al rupturii, al plecării. Se întamplă ca unul din doi, să înceteze a iubi fără să se îndrepte înspre altceva ci doar printr-o delăsare de iubire, un fel de adormire a sentimentului. Legătura mai durează cât celălalt are puterea de-a ține atârnat de-a lungul unui braț al amintirii iubirii care a fost. Apoi te desprinzi din privire și te prelingi încet, te rostogolești greu de tristeți, în praful unui drum pe care nu te vei mai întoarce niciodată. Nu ma crezi ?"Pariu pe o lacrima"... Mai tii minte inceputul asa cum a fost? Nici devreme, nici tarziu, poate doar fara rost; Sau poate ca doar intamplarea, ne-a indemnat! Sa fim o vreme impreuna, fara pacat. Astazi e prea tarziu Sa cred cu patima Ca intre noi a fost doar: un pariu pe o lacrima. Si mai tii minte cum doream Cu disperare sa fie bine intr-o zi un ceas oarecare. Si sa urmeze intr-un ceas si zile o mie Sa nu conteze ce a fost si ni

O legătură sufletească se simte și de la distantă, și în prezenta celuilalt. Legăturile sufletești puternice se simt. Dincolo de timp și spatiu. Și apropie tot mai mult doi oameni. O astfel de legătură nu este predictibilă. Crește într-un ritm natural. În ritmul propriu. Uneori pare că se dizolvă în tăcere, alteori se dinamizează într-un contact vizual prelung. Într-un soi de comunicare de la suflet la suflet. Undeva, ceva rămâne mereu. Ceva care se îmbogătește. O conexiune c are scoate la suprafată tot felul de alte afinităti și tot mai multă disponibilitate pentru celălalt. Ai încredere fără să știi de ce. Te simti tot mai bine fără să te gândești la motive. Dar este mai ușor de perceput când doi oameni se află în aceeași încăpere. Și de fiecare dată când sunt împreună conexiunea lor se aprofundează, odată cu sporirea clarităţii propriilor trăiri. Şi a sentimentului de “mă simt în largul meu cu tine.” Indiferent ce alegeri fac, acești oameni continuă să se atragă r