Postări

Se afișează postări din decembrie, 2015

Cel mai frumos cadou

Am ajuns la concluzia că întreaga noastră viață este doar un vis, un vis imperfect de frumos. Iar când va sosi clipa de apoi, căderea noastră în profundul somn – nu vom mai putea TRĂI visul de a iubi, de a face ceea ce ne place, de a fi lângă persoanele dragi, sau visul de a înfrunta orice ne iese în cale. Nici nu ne dăm seama cât de departe de realitate sunt lucrurile frumoase care ni se întâmplă și mai mult, noi credem că le merităm. Nu le merităm și nu sunt firești, vă spun și de ce: noi suntem fiecare în parte, aleși să ni se întâmple acele lucruri, nu pot spune exact de cine, dar sunt sigură că cineva sau ceva, undeva, ne alege. Îi alege pe cei mai slabi să aibă o viață mai liniștită și pe cei mai puternici să își pună curajul în valoare – luptându-se cu fel de fel de obstacole. Îi alege pe oamenii pe care să ni dea fiecăruia alături, începând de la trecătorii cu care să te întâlnești pe stradă, prieteni, și până la omul lângă care te vei apropia de sfârșitul visulu