Postări

Se afișează postări din mai, 2018

iubire

Iubiri în suflet, iubiri în palma dreaptă, Ascunse de orice faptă, Iubiri ce greu se sting, Iubiri ce poate nici nu s-au aprins. Iubiri de vis, Într-un colţ neatins. Iubiri ce-aleargă fără să le prind, Iubiri ce mi-au zâmbit de multe ori, fără motiv. Iubiri ştiute doar de noi, Trăite frumos numai în doi. Iubim, cu lacrimi nevăzute Iubiri cu sărutări pecetluite

Am învățat

Am învățat să nu mai las pe oricine să îmi calce sufletul în picioare. Am învățat să spun ,,Nu!”. Am învățat că uneori trebuie să pleci pentru a fi apreciat. Și am învățat că vreau mai mult de la viață. De asta poate pentru unii sunt mofturoasă și arogantă, de asta poate ei mă cred pretențioasă și greu de mulțumit. Vreau doar ceea ce merit, atât cât merit pentru că prea mult m-am mulțumit cu puțin și am avut de suferit.                                  Poate unul dintre cele mai grele lucruri în viață este să îți dai seama cât meriți să primești, cât valorezi. Iar noi, femeile, majoritatea noastră, avem prostul obicei de a ne subaprecia și de a spune că e bine și atât, că merge și așa. Și sunt oameni care vor profita de naivitatea și bunătatea noastră. Sunt oameni care nu ne vor oferi prea multe din punct de vedere sentimental, dar noi vom fi mulțumite și vom da la schimb totul pentru că noi altfel nu știm.                                  Însă vine o vreme în c